Dupa ce am plecat fara sa o vad pe Julieta cum se omoara din dragoste, am inceput sa am febra. A doua zi, la doctor, am aflat ca sunt fericita posesoare a unui chist ovarian de toata frumusetea. In inertia intamplarii m-am trezit internata la un spital ca un hotel de 4 stele impreuna cu mama (care a ramas peste noapte in cazul in care ar fi pleznit ala in mine). Operatia urma sa mi se faca in seara respectiva sau a doua zi cel tarziu. Din fericire durerea de burta a trecut miraculos si cu zambetul pe buze am plecat spre casa. Pentru ca sunt suspicioasa din fire am cerut si o a doua parere, asa ca, din vorba in vorba ajug la Elias, cu pile intru peste rand, medicul imi zice ca nu e nevoie de operatie dar ca imi face cateva analize, dau spaga de rigoare si plec. Urmeaza cateva controale la primul medic, un IRM si decizia o iau de buna voie: trebuie sa scot chistul!
Aleg ziua de vineri pentru operatie cu gandul ca luni o sa fiu buna de treaba.
Vineri la prima ora sunt la spital cu alaiul dupa mine (mama si prietenu'). Completez catva consimtaminte pentru operatie, vine medicul anestezist si la sala cu mine. Imi administreaza un dormicum inainte de operatie sa ma linisteasca putin. Nici nu mi dau seama si ma trezesc in salonul postoperator, am toata atentia din lume. Asistentele roiesc in jurul meu sa fie sigure ca totul e in regula. Nu ma intereseaza nimic decat o portie de mancare pe care nimeni nu vrea sa mi o dea de teama sa nu o vomit. Dupa cateva ore si cateva pahare de apa vine si cea mai buna supa din lume.
A doua zi incep durerile. Medicul a ales sa-mi puna dren din motive pe care mi le a explicat dar nu le am retinut. Drenul ala a fost piatra de incercare, nu puteam sa ma misc din cauza durerii. M am plimbat prin salon doar doar vine doctorul sa mi l scoata. Pe la pranz soseste si domn' doctor, scoate drenul si ma trimite acasa. Cand mi a scos drenul, durerile pe care le am avut inainte mi s au parut joaca de copil.
Ii multumesc medicului, ma imbrac si plec spre casa. Au trecut 3 zile, durerile sunt vagi dar tot imi e teama sa nu se rupa ceva, ma menajez pe cat posibil. Sper ca maine sa fie mai bine:)
3.22.2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)